Finlandezii, speriați de tricolori? „Modul în care joacă România m-a impresionat, dar sper într-un rezultat pozitiv”

Finlandezii, speriați de tricolori?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul naționalei Finlandei, Markku Kanerva, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că este impresionat de modul în care joacă reprezentativa României, dar a precizat că speră într-un rezultat pozitiv în partida de pe Arena Națională.

Am obținut două rezultate foarte bune care ne-au dat încrederre, dar aici ne așteaptă o provocare mare. Modul în care joacă echipa României m-a impresionat, dar am încredere în jucătorii mei și sper într-un rezultat pozitiv. Șansele noastre de calificare sunt mici, nu depindem doar de noi ci și de rezultatele celor din Insulele Feroe, dar speranțe există. Trebuie să ne gândim doar la meciul de mâine și apoi vom mai vedea. La Helsinki, cel puțin în prima repriză, am jucat foarte bine, am avut și șanse de a marca, deci suntem capabili să jucăm foarte bine„, a spus Kanerva.

Tehnicianul Finlandei speră să producă prima înfrângere a României în actualele preliminarii: „România este singura echipă fără înfrângere, dar sperăm să fie prima mâine. Are jucători foarte buni cu calități deosebite și mă refer în primul rând la cei ofensivi, Stancu, Torje, Maxim. Sunt mai mulți jucători de calitate atât în atac, dar și în apărare. România e o echipă periculoasă, dar se apară și foarte bine. Trebuie să găsim armele necesare pentru a străpunge această defensivă. Toți jucătorii vor să joace cu suporteri. Mâine vor veni și fanii finlandezi, chiar dacă mai puțini„.

Mijlocașul echipei FC Kaiserslautern, Alexander Ring, a afirmat că nu este afectat de faptul că meciul cu România se va disputa cu spectatori: „Nu e un dezavantaj faptul că se joacă cu suporteri. Noi fotbaliștii vrem să jucăm cu tribunele pline. Nu ne afectează faptul că se joacă cu spectatori. Îl știu pe Maxim de mai mult timp, este un jucător voloros, un jucător cheie pentru echipa României„.

Finlanda va întâlni România joi, de la ora 21.45, pe Arena Națională, iar trei zile mai târziu va juca, pe teren propriu, de la ora 19.00, cu Irlanda de Nord.

Cu două etape înainte de finalul încheierii preliminariilor Euro-2016, clasamentul grupei D este următorul: 1. Irlanda de Nord – 17 puncte, 2. România – 16 puncte, 3. Ungaria – 13 puncte, 4. Finlanda – 10 puncte, 5. Insulele Feroe – 6 puncte, 6. Grecia – 3 puncte.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×